Stratul de zăpadă măsoară până la şase metri în unele zone pe Transfăgărăşan. Drumarii acţionează pentru curăţarea şoselei, care ar putea fi deschisă circulaţiei auto de la 1 iulie, transmite Mediafax.

Circulaţia pe Transfăgărăşan rămâne închisă şi în luna iunie, mai ales că în unele locuri stratul de omăt măsoară până la şase metri, pe carosabil. Având în vedere cantitatea mare de zăpadă şi piatra de pe carosabil, mai este cale lungă până când drumul va fi sigur pentru circulaţia publică, care este preconizată să fie lansată pe 1 iulie.

Transfăgărăşanul leagă Ardealul de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş.