/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Arkadi Babcenko, despre înscenarea morţii sale: „Scopul meu a fost să rămân în viaţă”

missing
01 iunie 2018, ora 07:08

„Scopul meu a fost să rămân în viaţă şi să asigur securitatea familiei mele. Este primul lucru la care m-am gândit. Standardele jurnalistice, acesta este ultimul lucru la care m-am gândit în acel moment”, s-a justificat Babcenko într-o conferinţă de presă la Kiev.

Babcenko, a cărui asasinare cu trei gloanţe în spate a fost anunţată marţi seara de către autorităţile ucrainene, a „reînviat” după 24 de ore, stârnind o polemică pe plan internaţional: înscenarea morţii sale de către serviciile secrete ucrainene cu scopul de a dejuca un adevărat asasinat împotriva sa a fost criticată atât de breaslă, cât şi de organizaţiile media.

În conferinţa de presă, Babcenko s-a referit şi la preşedintele rus Vladimir Putin, pe care îl consideră „responsabil de numeroase războaie şi mii de morţi”. „Mi-am îngropat rude, colegi, prieteni şi m-am săturat de aceasta”, a spus jurnalistul, care a participat ca soldat la cele două războaie duse de Rusia în Cecenia în ultimele decenii şi a fost reporter de război pentru publicaţia de opoziţie Novaia Gazeta în timpul războiului de cinci zile din august 2008 între Rusia şi Georgia în Osetia de Sud.

Arkadi Babcenko a părăsit Rusia în februarie 2017, denunţând „hărţuirea” sa şi ameninţări repetate cu moartea.

Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ) a calificat joi drept „intolerabil şi inadmisibil” cazul lui Arkadi Babcenko, un critic virulent al Kremlinului, care a acceptat să ia parte la înscenarea propriei morţi pentru a dejuca – potrivit serviciilor secrete ucrainene – un asasinat comandat de Moscova împotriva sa. Într-un comunicat, preşedintele FIJ, Philippe Leruth, apreciază că „răspândind în mod fals ştiri despre asasinarea sa, autorităţile ucrainene au afectat serios credibilitatea informaţiei, iar comunicarea lor scurtă riscă să fie confundată cu o operaţiune de propagandă”.

„Este intolerabil să minţi jurnalişti din lumea întreagă şi să înşeli milioane de oameni care au fost pe bună dreptate şocaţi de aşa-numita asasinare. Este inadmisibil să orchestrezi moartea unui jurnalist, mai ales când doi dintre ei sunt ucişi în fiecare săptămână din ianuarie, ultimul în Mexic la 29 mai”, a spus Bellanger, secretar general FIJ.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram