/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Agitație electorală în ultima zi. De la cine au primit mesaje de susținere Ceban și Năstase

missing
01 iunie 2018, ora 16:06

„În calitate de primar general, voi veni cu inițiativa de constituire a unui fond special destinat medicilor care va fi parte a bugetului capitalei. În calitate de primar, mă angajez să demarez acțiunile de rigoare pentru a întoarce în proprietatea municipiului terenurile înstrăinate fraudulos. Iar unele din aceste terenuri pot fi utilizate pentru construcția locuințelor sociale pentru medici”, asta declara Ceban pe 7 mai, înainte de primul tur de scrutin, iar astăzi reprezentanții unei asociații medicale au decis să facă agitație electorală în favoarea lui.

„Analizând programele ambilor candidați, noi am decis că cel mai potrivit candidat cu programul și echipa pregătită este Ion Ceban”, a menționat anatol Cibotaru, „Uniunea medicilor și a personalului medical”.

„Ne dorim un primar care să nu ezite, un primar care să aibă posibilități reale și echipă inițiată”, a spus și Dorin Torin, medic, „Uniunea medicilor și a personalului medical.

La rândul său, Andrei Năstase a primit mesaje de susținere de peste Prut, de la primarul din Cluj Napoca, Emil Boc, dar și de la sportivul Cătălin Moroșanu.

„Cred cu tărie că Andrei Năstase poate aduce Chișinăul strălucirea pe care acest oraș o merită. Andrei Năstase are forța și ambiția să facă orașul Chișinău atractiv pentru investitorii străini”, susține Emil Boc, primar de Cluj-Napoca.

„Pe 3 iunie vă aștept la vot să votați până la capăt. Îl susțin pe Andrei Năstase, candidatul primăriei Chișinău”, a menționat și Cătălin Moroșanu, sportiv.

Și liderul Partidului Popular European, Joseph Daul a postat un mesaj pe pagina sa de Twitter în care a scris că Andrei Năstase este un candidat anti-oligarhic, capabil sa modernizeze capitala. Iar liderii PAS și PL și-au reiterat sprijinul pentru Năstase și au chemat oamenii să iasă duminica la vot.

„De fiecare dintre noi depinde cum va arăta Chișinăul începând cu ziua de luni. Dacă vom sta acasă, copleșiți de dezamăgire, riscăm să-l aducem în fruntea Chișinăului pe Ion Ceban. Dacă nu mergem la vot, riscăm să avem peste câțiva ani un oraș pustiu. Aveți încrederea că lucrurile se pot schimba. Ieșiți la vot pe 3 iunie”, a spus Maia Sandu, președinte PAS.

„Cel puțin până acum, la Chișinău, nu a câștigat niciodată estul, retrograd și cotropitor. Nu trebuie să-l lăsăm să câștige nici de această dată. Să ieșim cu toții la vot și să votăm împotriva candidatului estului. Ieșiți cu toții la vot”, a mai menționat și Valeriu Munteanu, vicepreședinte PL.

Duminică, la urnele de vot sunt așteptați aproape 632 de mii de alegători din Chișinău și suburbii. Pentru turul doi de scrutin CEC a tipărit puțin peste 634 de mii de buletine de vot care au costat 106 mii lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram