Cei mai mulți bani în turul doi al campaniei electorale pentru fotoliul de primar al mun. Chișinău i-a cheltuit Ion Ceban, practic de opt ori mai mult decât contracandidatul său Andrei Năstase. Cel puțin asta spun datele din rapoartele financiare ale PSRM și PPDA prezentate la 1 iunie la Comisia Electorală Centrală.

Astfel, în cele două săptămâni ale campaniei electorale pentru turul doi, socialistul Ion Ceban a cheltuit 1,3 milioane de lei, dintre care puțin peste un milion de lei în cea de a doua săptămână de campanie – 1058927,26 – bani proveniți din donații de la persoane fizice.

Potrivit raportului financiar, majoritatea banilor PSRM le-a cheltuit pentru publicitate – 1378605,78 de lei, dintre care peste 98 de mii de lei s-au dus la publicitatea TV, 197 de mii pentru online, pentru radio 55 de mii, iar pentru presa scrisă 52 de mii de lei.

Celălalt candidat pentru funcția de primar al Chișinăului – Andrei Năstase a cheltuit în cel de-al doilea tur al campaniei electorale doar 174.100 de lei, donații primite de la persoane fizice. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru publicitate – 71 mii de lei, dintre care 26 mii de lei pentru publicitatea TV.

În prima săptămână de campanie Năstase a cheltuit cinci mii de lei, iar în cea de a doua 169 100. Totodată, potrivit raportului financiar al Platformei DA, Năstase a cheltuit în total pentru campania electorală, primul tur și al doilea tur, 552 de mii de lei.