/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spitale evacuate! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ Decizie definitivă în cazul unui fost ministru român. Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare

missing
05 iunie 2018, ora 16:28

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Astfel, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei românești cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 900.000 euro pentru doi martori. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei românești şi 296.076 lei românești.

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la „Gala Bute”, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

Elena Udrea se află în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram