Grigore Belostecinic a publicat un mesaj în care precizează cine sunt cele șase persoane reținute, fiind suspectate într-un dosar de corupere activă, pasivă și trafic de influență. Potrivit rectorului ASEM a fost reținută o secretară de la o catedră, o metodistă la una dintre facultăți. Celelalte patru persoane au statut de cumular extern, fiind angajate pe 0,3 normă didactică.

„Îmi exprim convingerea, că marea majoritate își fac cu cinste meseria. Dar ne-a fost pătată reputația, pentru care am depus foarte multe eforturi și multă muncă. Va fi nevoie de mult timp pentru a reveni la normalitate. Deocamdată nu cunoaștem despre rezultatele perchezițiilor efectuate la locurile de muncă ale unora din angajații noștri (precizez: învinuirile sunt adresate unor persoane concrete, și nu departamentelor, subdiviziunilor sau instituției în care activează)”, a scris rectorul ASEM.

Belostecinic a mai menționat că rețelele despre care se vorbește nu au funcționat în ASEM: „Ele au fost create, dezvoltate și exploatate în afara ASEM, de indivizi care nu au nimic comun cu ASEM – ul, nu sunt angajații noștri. Ei sunt principalii vinovați, și despre aceasta se vorbește în comunicatul lansat de CNA. Desigur că au fost create și pentru studenții noștri, și nu pentru cei mai buni. Iar unii profesori nu au rezistat tentației și au căzut pradă acestor fărădelegi”.

În același timp, acestea susține că imaginile difuzate, inclusiv cele cu balconul și grămezile de bani, au fost făcute în timpul reținerii persoanelor din afara ASEM: „Desigur că informația a fost recepționată, prelucrată, asimilată și interpretată altfel (nu vreau să zic în acest context că pentru persoanele reținute nu au fost identificate probe)”.

Amintim că, șase profesori din cadrul ASEM și alți trei intermediari au fost reținuți pentru 72 ore într-un dosar privind promovare contra-cost a examenelor, tezelor anuale și de licență, dar și note pentru practica de producție. Ofițerii CNA și Procuratura Anticorupție au deconspirat rețeaua organizată, formată din zeci de persoane, între care lectori ai Academiei de Studii Economice din Moldova și mai mulți intermediari din afara instituției de învățământ, în urma unor informații, obținute din interiorul instituției vizate, dar şi din alte surse. Mai multe detalii AICI.