Ceremonia de detaşare a contingentului Armatei Naţionale în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo a avut loc vineri la Ministerul Apărării. La eveniment au fost prezenţi ambasadori, ataşaţi ai apărării, precum şi rude ale militarilor pacificatori.

Ministrul Apărării şi-a exprimat încrederea că cei 41 de pacificatori îşi vor îndeplini misiunea cu cinste, onoare şi devotament, aşa cum au făcut-o pe teritoriul naţional şi în operaţiuni externe – în misiuni cu mandat ONU, UE, OSCE şi NATO. „Am încredere că dumneavoastră veţi reuşi să fiţi buni ambasadori ai ţării noastre în Kosovo şi ne veţi face mândri de prestaţia dumneavoastră”, a spus Eugen Sturza.

Cel de-al nouălea contingent al Armatei Naţionale, care va pleca în Kosovo sâmbătă, 9 iunie curent, este format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de militari, care va executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare.

Militarii moldoveni vor fi dislocaţi în baza multinaţională Camp Vilaggio Italia, din localitatea Pech, Kosovo. Mandatul lor în Kosovo va dura şase luni.