O tânără în vârstă de 26 de ani din Strășeni va reprezenta Republica Moldova la Miss Tourism Global 2018, care se va desfășoară în Shanghai, China.

Lidia Cebotari a fost selectată să ne reprezinte în urma etapei naționale a concursului. Tânăra a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Libere din Moldova dar își dorește să mai urmeze încă o facultate începând din acest an.

Lidia vorbește fluent tri limbi străine: engleză, rusă și ucraineană. Este pasionată de lectură, hipism, sport și modeling. Înafara ambiției sale personale de a câștiga o competiție internațională de frumusețe pentru Moldova, ca și planuri de viitor, Lidia își va lansa în curând prima sa colecție vestimentară, dar își dorește și o carieră de succes în domeniul juridic.

Mă simt onorată să reprezint Moldova în competiția internațională de frumusețe Miss Global Tourism 2018. Fiind la a doua mea experiență de acest gen, voi avea șansa de a-mi aprofunda cunoștințele în acest domeniu și de a-mi valorifica experiența dobândită în Miss Culture Tourism 2018 sperând la un loc cât mai bun pe podiumul din China. Responsabilitatea pe care o am în acest moment promovând Moldova și turismul Moldovei în Shangai, mă ambiționează și mă impulsionează pentru a da tot ce am mai bun în vederea ocupării unui loc cât mai bun pe podium. Le sunt profund recunoscătoare tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au susținut de la bun început, familiei mele pentru încredere și suport, dar și agenției pentru că m-au considerat cea mai potrivită pentru această sarcină” a declarat tânăra.

Competiția Miss Tourism Global 2018 se va desfășura în acest an în Shanghai, China, în perioada 17 iunie – 9 iulie 2018. În competiție vor fi prezente 40 de candidate din tot atâtea țări.