Statele Unite monitorizează îndeaproape procedurile juridice în curs de desfășurare pentru invalidarea rezultatelor alegerilor primăriei din 3 iunie de la Chișinău. Despre acest fapt se menționează într-o declarație al departamentului de Stat al SUA.

Sfințenia alegerilor reprezintă fundamentul oricărei democrații și trebuie să respecte normele internaționale. Ne așteptăm ca guvernul moldovean să garanteze un proces transparent al instanței fără intervenție politică. În cazul în care se constată nereguli, solicităm tuturor părților să le abordeze într-un mod care respectă statul de drept și principiile democratice ale guvernării, inclusiv voința poporului exprimată prin alegeri”, se arată în declarație.

Declarația dată vine în contextul deciziei Curții de Apel care a menținut hotărârea primei instanțe privind anularea alegerilor locale din Chișinău. În decizia motivată, instanța a constatat că în cadrul celui de-al doilea tur ambii candidați au admis încălcări. Magistrații curții au invocat și momentul cu cele 250 de mii de vizualizări obținute la transmisiunile live de pe Facebook. Judecătorii spun că după ce le-ar fi vizionat, câteva zeci de mii au ieșit la vot, fără însă a menționa cum au efectuat calculele. Mai multe detalii AICI.

Amintim că, în rezultatul turului II al alegerilor locale din Chișinău, Andrei Năstase a fost declarat câștigător acumulând peste 52% din voturile chișinăuienilor.