/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Dodon, despre adoptarea rezoluției la ONU: Un nou gest ostil antirusesc din partea Guvernului controlat de PDM

23 iunie 2018, ora 10:05

„Guvernul Republicii Moldovei, controlat de Partidul Democrat, a comis un nou gest ostil antirusesc, inițiind procedura de votare de ieri de la ONU. Coaliția de guvernământ face uz de platformele internaționale, încercând să-și consolideze pozițiile politice interne, puternic afectate în preajma alegerilor parlamentare care vor avea loc în câteva luni. O astfel de PR-campanie a Partidului Democrat nu va avea nici o semnificație practică”, susține șeful statului.

Potrivit lui, Moldova trebuie să-şi consolideze statalitatea, să promoveze o politică externă echilibrată și să insiste pe recunoașterea internațională a statutului său de neutralitate. El mai spune că o garanție a statului „moldovenesc puternic urmează să o reprezinte soluționarea diferendului transnistrean şi reintegrarea țării”.

„Încetarea operațiunii de pacificare, desfășurată pe teritoriul republicii în conformitate cu acordurile din anul 1992, ea fiind una dintre cele mai reuşite, va fi posibilă doar după ce ambele maluri ale Nistrului vor ajunge la o înţelegere cuprinzătoare cu privire la reglementarea plenară a conflictului”, a mai scris Dodon pe pagina sa de facebook.

Șeful statului susține că peste câteva luni, după alegerile parlamentare, „în Moldova va fi formată o majoritate parlamentară pro-moldovenească şi un Guvern pro-moldovenesc, care vor promova o politică externă echilibrată, reieșind din interesele naționale, va tinde spre relansarea relațiilor de parteneriat strategic cu Rusia și spre identificarea unui model pentru reglementarea integrală şi definitivă a conflictului, unul care ar satisface atât Chişinăul, cât şi Tiraspolul”. Dodon se arată convins că aceasta este o poziţie împărtăşită de majoritatea cetăţenilor.

Amintim că, ieri Adunarea Generală ONU a votat rezoluția înaintată de R. Moldova privind retragerea trupelor ruse din Transnistria.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram