/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/VIDEO/ Închisoare sau amenzi de mii de lei. Pedepse mai dure pentru cei care agresează animalele

missing
25 iunie 2018, ora 18:31

Potrivit proiectului de lege, aprobat la ultima ședință de guvern, mutilarea sau uciderea animalelor se va pedepsi cu amendă de 37 500 de lei sau cu un an de închisoare. Dacă infracțiunea a fost comisă în public sau la ea au asistat și minori, atunci amenda se dublează, iar condamnarea la închisoare poate fi deja de 3 ani. Vestea i-a bucurat pe apărătorii animalelor care spun că agresarea patrupedelor are loc în diferite forme.

Mergi prin sat, câinele este legat la jumătate de metru, nu are apă”, a declarat Valentina Dudnic, președinte ALGA.

Femeia mai spune că, pe lângă amenzi, trebuie să se desfășoare și campanii de informare, în special în rândul copiilor, despre cum să se comporte cu animale.

Ar trebui amenzile acestea cumva de clasificat, pentru că iată sunt persoane care fac lupte între câini, iată acestea da, pot fi amendate cu așa amenzi usturătoare și cu privare de libertate. Sunt care în fața copiilor pot să împuște sau să lovească un animal. De fapt asta e un prim pas, eu mă gândesc că dacă o persoană ar fi amendată restul se vor trezi. Dar și o informație socială numaidecât trebuie”, a mai menționat Dudnic.

Ceea că este legea asta e foarte bine dar principalul ea să lucreze, asta e foarte important. Sincer să vă spun 70% dintre cazuri au fost acceptate și am primit un răspuns însă sunt și cazuri care nu au fost acceptate și nu am ajuns la nimic”, Ina Ciobanu, fondatoare Clubul Voluntarilor.

Oamenii au păreri împărțite față de majorarea pedepselor.

Sunt prea mari. Foarte mari”.

„Dacă ai un animal trebuie să ai și grijă de el dar dacă să-l maltratezi atunci pentru ce îl mai ai, într-adevăr lasă să mărească alegerile”.

„Nu-i omenește să agresezi animalele. Amenzile ar trebui să fie. Însă nu știu dacă trebuie să fie mai mari sau mai mici”.

Potrivit datelor Inspectoratului General de Poliție, în primele cinci luni ale anului 2018, au fost întocmite 31 de procese verbale pentru cruzime față de animalele.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram