Scopul ședinței este de a intensifica relațiile în domeniul transportului rutier internațional între Republica Moldova și România în interesul operatorilor de transport. Comisia mixtă analizează dificultățile care apar în cooperarea bilaterală și identifică soluțiile pentru rezolvarea lor, în interesul operatorilor de transport din România și Republica Moldova.
În cadrul ședinței a fost discutată și problema taxelor pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova, care a fost introdusă pe teritoriul Republicii Moldova din februarie 2018, precum și timpul îndelungat al staționării camioanelor la punctele de trecere a frontierei de stat.