Un profesor angajat la un Colegiu din Hâncești a ajuns în vizorul CNA și procurorilor anticorupție, după ce ar fi cerut bani de la un student. Bărbatul este acum cercetat penal, fiind bănuit de corupere pasivă.

Potrivit CNA, profesorul ar fi cerut și primit 3 500 de lei de la un student, pentru a-l favoriza la susținerea tezei de licență, astfel încât acesta să obțină o notă maximă. Banii estorcați au fost transmiși profesorului sub controlul CNA. Transmiterea celei de a doua tranșe s-a soldat cu prinderea în flagrant delict a acestuia.

Profesorul a fost reținut, însă în urma încheierii acordului de recunoaștere, a fost eliberat de procurori. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.