/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Summitul Trump-Putin va avea loc în data de 16 iulie, la Helsinki

missing
29 iunie 2018, ora 10:25

Casa Albă a anunțat joi că summitul este o întălnire politică delicată, care va avea loc în timp ce consilierul special SUA continuă să investigheze posibilele legături ale campaniei prezidențiale ale lui Trump cu Rusia. “Cei doi lideri vor discuta despre relațiile dintre Statele Unite și Rusia, și o serie de probleme legate de securitatea națională”, a declarat Casa Albă într-un comunicat de presă.

Pentru a pregăti summitul, diplomaţii de rang înalt, atât ruşi cât şi americani, vor colabora. Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov planifică o întîlnire cu Secretarul de Stat Mike Pompeo în două săptămâni, a anunţat joi adjunctul său Serghei Riabkov. El a mai precizat că Moscova a prezentat deja o propunere cu privire la detaliile reuniunii şi aşteaptă răspunsul Washingtonului.

Anterior, Trump a declarat că probabil se va întâlni cu Putin în cursul unui turneu prin Europa, în iulie. El a numit Helsinki şi capitala austriacă Viena, drept posibile locuri ale întâlnirii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram