/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

A cerut 14.000 de euro pretinzând că poate influența judecătorii. Contabila unei firme și un coleg de-al său, pe banca acuzaților

missing
03 iulie 2018, ora 12:14

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), în perioada mai – iunie 2014, contabila unei firme prin intermediul unui coleg al său, a extorcat de la ruda acestuia, condamnată în prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie la nouă ani de închisoare, suma de 14000 de euro. În schimbul banilor, învinuita susținea că ar avea influență asupra magistraților din cadrul Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău, și îi poate determina să adopte o decizie favorabilă inculpatului, insistând, în acest sens, asupra transmiterii de urgență a sumei de 7 000 euro.

Însă, după examinarea cauzei la Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție, decizia instanței privind condamnarea la nouă ani de privațiune de libertate a inculpatului, a fost menținută. Ca urmare al acestui fapt, mama condamnatului a depus denunț la Procuratura Anticorupție.

Învinuita își recunoaște parțial vina, returnând 1500 euro din suma primită, pe când co-participantul la infracțiune neagă vinovăția sa, se arată în comunicatul PA.

Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă o amendă în mărime de la 150.000 la 200.000 lei sau închisoare de la doi la șase ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram