Sute de polonezi s-au adunat în faţa Curţii Supreme de Justiţie a Poloniei, miercuri, pentru a protesta împotriva unei reforme judiciare, în urma căreia aproape 40% din judecători sunt obligaţi să se retragă din funcţie din cauza reducerii vârstei de pensionare, relatează site-ul agenţiei Dpa, citat de Mediafax.

„Jos mâinile de pe tribunale”, scandează protestatarii. Potrivit autorităţilor, aproximativ 1.500 de persoane participă la manifestaţii.

Preşedinta Curţii Supreme, judecătoarea Malgorzata Gersdorf, a fost aplaudată atunci când s-a opus noii legi, prezentându-se miercuri la locul de muncă.

Gersdorf a declarat că biroul său este protejat de constituţie şi nicio reformă dată de partidul de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS), nu poate să schimbe acest lucru.

O lege aprobată de PiS în luna aprilie prevede faptul că, de marţi 3 iulie, judecătorii Curţii Supreme trebuie să se pensioneze la vârsta de 65 de ani, în loc de 70. Noua lege afectează 27 din 72 de judecători, inclusiv pe Gersdorf. Până acum, doar 16 au înaintat o cerere preşedintelui pentru a rămâne în funcţie.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS), se află în dispută cu Uniunea Europeană din cauza noilor reforme judiciare. Comisia Europeană a lansat, luni, procedura formală de sancţionare a Poloniei din cauza noii legi privind funcţionarea Curţii Supreme de Justiţie, despre care consideră că va submina independenţa judiciară.

Premierul polonez a apărat reformele, afirmând că fiecare stat are „dreptul” de a îşi crea propriul sistem legislativ.