/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

A crescut volumul exporturilor din Moldova. Care sunt piețele de desfacere a produselor autohtone

missing
06 iulie 2018, ora 11:05

A crescut considerabil cifra de export a mărfurilor autohtone, astfel majorând volumul total de marfă exportată cu 22,6%.
Cele mai importante piețe de consum a produselor din Republica Moldova sunt cele ale țărilor europene, care compensează relativ micșorarea cererii din partea tărilor membre CSI.
Statistica relevă și o majorare substanțială a mărfurilor exportate și pe teritoriul țărilor mai îndepărtate geografic, cum ar fi: Georgia (+42,6%), Statele Unite ale Americii (+33,0%), China (+41,0%), Liban (+29,4), Indonezia (de 2,3 ori), Kazahstan (+27,5), Myanmar (de 3,7 ori), Arabia Saudită (+57,9%) și altele, care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 32,6%, deși au fost înregistrate și pierderi pe piețele Regatului Unit, Rusia, Cipru, Belarus, Bulgaria, Irak, Siria, Uzbekistan și Macedonia.

Mijloacele de transport prin intermediul cărora se realizează exportul sunt preponderent pe cale rutieră,feroviară și maritimă.

Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene s-au cifrat la 1150,8 milioane dolari SUA (cu 31,1% mai mult față de perioada ianuarie-mai 2017), iar cele provenite din țările CSI au avut o valoare de 533 milioane dolari SUA (+17,5%).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram