O figură gonflabilă uriașă ce îl va reprezenta pe Donald Trump drept un copil va zbura deasupra Londrei în timpul vizitaei președintelui american. Decizia a fost aprobată la 6 iulie de primarul capitalei britanice Sadiq Khan, transmite BBC.

Cu ocazia întâlnirii lui Donald Trump cu premierul britanic Theresa May la data de 13 iulie, peste 10 000 de locuitori ai Londrei au semnat o petiție prin care au cerut permisiunea de a ridica în cer figura lui Trump. Oamenii au contribuit cu aproape 18 000 de lire sterline pentru a procura heliul care va umple balonul de șase metri. Internauții spun că acesta îl reflectă pe președintele american ca un „copil furios, cu un ego fragil și mâinile mici”.

Casa Albă se abține de la comentarii. Totuși, fostul lider al Partidului Independent al Marii Britanii Nigel Farage a declarat pe o rețea de socializare că planul este „cea mai mare insultă la adresa președintelui american care a existat vreodată”.

Leo Murray, inițiatorul acestui proiect spune că Donald Trump urăște când oamenii își bat joc de el. „Așa că atunci când el va vizita Anglia, noi vrem ca el să înțeleagă că toată țara se uită și râde de el. Este o formă de protest pașnică”.

Se preconizează ca balonul să zboare în dimineața zilei de 13 iulie deasupra orașului timp de două ore.