Condiții deplorabile în singura școală cu predare română din raionul Taraclia. Din cauza că instituția nu a mai fost renovată de 30 de ani, elevii au încheiat anul școlar, fiind nevoiți să învețe în clase pline de mucegai și cu tavanele deteriorate. Pentru a salva gimnaziul din Aluatu, mai mulți oameni cu suflet mare, împrăștiați în întreaga lume, au pus mână de la mână și au adunat bani. Reparațiile sunt deja în toi, iar din toamnă, cei 64 de elevi vor reveni într-o școală renovată.

Autoritățile au fost alertate de Vasile Țurcanu, fost profesor de limbă română, în prezent aflat la pensie. Din spusele lui, instituția risca să fie închisă încă de pe timpurile sovietice, însă dascălii s-au opus.

„Asta e o datorie a mea. Asta a fost o datorie a părinților noștri, ca să mențină școala românească din Aluatu și ei au fost închiși prin anii 47-48 în beciurile de la Taraclia. Și au stat acolo pentru că nu au dat voie să facă școală rusă în Aluatu” a declarat Vasile Țurcanu, profesor de limba română.

Pe Dumitru, un elev în clasa a V-a, cel mai mult îl sperie iernile pentru că în școală sunt cel mult 14 grade și îngheață de frig. Cu toate acestea, băiatul nu are vreo absență în registru. Acum, el visează să fie reparată biblioteca școlii, unde va putea citi cărțile preferate.

„-Îți place să citești?
-Mai mult povești. De exemplu, de Ion Creangă, Lev Tolstoi, Mihai Eminescu poeziile.
-Dar ai vrea ca acolo să fie mai multe cărți?
-Da, mai multe și mai noi”
a susținut Dumitru, elev în clasa a V-a.

Câțiva ani în urmă, din lipsa banilor, administrația gimnaziului a decis să comaseze școala și grădinița, ambele cu predare în limba română. Și dacă sediul pentru cei mici a fost renovat din banii alocați de Guvernul României, pentru gimnaziu s-au ajuns resurse doar pentru restaurarea exteriorului și a unei părți din acoperiș. Directoarea instituției spune că dacă nu făcea această schimbare, școala urma să fie închisă.

„De fiecare dată scriem câte un demers că avem nevoie iată de așa sumă de bani pentru reparația școlii, dar știți că acolo sunt foarte scunde alocațiile. Pur și simplu nu le-am primit. Eu îmi închipui că dacă ar fi venit toate slujbele și ar fi făcut o investigare, școala ar fi fost închisă, pentru că nu erau alte ieșiri din situație” a comunicat Ana Donceva, directoarea școlii.

Vestea că școala lor este într-o stare deplorabilă a ajuns și la foștii elevi ai gimnaziului din Aluatu, aruncați de soartă prin întreaga lume. Aceștia nu au putut rămâne indiferenți și s-au întors acasă, pentru o perioadă, ca să ofere o mână de ajutor.

„Auzind despre problema care s-a ridicat cu reparația, cu darea la copii o posibilitate să învețe, să aibă un viitor, eu am venit din Italia după mulți mulți ani. Am considerat că e mai bine să vin în așa școală decît să stau pe undeva cu burta la soare” a menționat Andrei Celac, fost elev.

„Toți suntem în Italia, dar iaca am venit măcar eu să ajut. Ce lucrări faceți aici? Aici curățim, curățim pereții, podurile, pregătim ca să pregătească să dea mai repede, că puțin timp a rămas” a recunoscut Valentina, fostă elevă.

Pentru a salva școala din Aluatu, asociația Unirea-ODIP a inițiat a campanie de colectare de fonduri, iar până acum s-au adunat 183 de mii de lei. Din acești bani urmează să fie reparate toate cele șase săli de clasă și holurile gimnaziului.

„Foarte multă lume din diaspora, foarte multă lume din România, din RM, Italia a contribuit pentru această școală și va contribui și de acum încolo pentru că reparația nu se oprește aici. Este nevoie de și de mobilier nou, este nevoie și de material didactic, de cărți, de table noi. Este nevoie să aducem și salarii mai bune pentru profesorii de aici. Este nevoie să aducem profesori mai tineri, mai mulți, pentru că sunt insuficienți” a declarat Vlad Bilețchi, președinte ODIP.

Deși în raionul Taraclia locuiesc peste 43 de mii de locuitori, Gimnaziul-grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu este singura școală cu predare în limba română din raion. La celelalte instituții, copiii învață în limbile rusă sau bulgară. În acest an școala împlinește 161 de ani și nu a fost renovată din 1988.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Tudor Bigu