Mascații de la SIS au descins în această dimineață la Serviciul Fiscal de Stat. Aceștia, alături de procurorii Anticorupție, au făcut percheziții în birourile unor inspectori, suspectați de corupere pasivă și activă. În urma operațiunii, un angajat al Fiscului a fost reținut, alți 3 sunt cercetați în libertate, iar un fost angajat este anunțat în căutare. Administrația Serviciului Fiscal de stat spune ca regretă acest caz.

De dimineață, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în birourile Direcției Control Fiscal, dar și la domiciliile bănuiților. În total, în acest dosar figurează 6 persoane, dintre care unul este agent economic, iar ceilalți sunt angajați de la FISC. În urma acțiunilor, unul din inspectorii fiscali a fost reținut pentru 72 de ore, fiind considerat un personaj- cheie în comiterea infracțiunii. Șeful acestuia spune că nu știe nimic despre pretinsele ilegalități.

„El este inspector fiscal. Ce atribuții are inspectorul fiscal, dumnealui îi…vă adresați vă rog la serviciul de presă. Dar când au venit procurorii ce v-au spus, ofițerii de la SIS? Noi nu am făcut nimic. Noi am așteptat până au venit procurorii și atât doar. Au luat ceva documente? De la noi nu au luat nimic. Dar tehnică, calculatoare? Nu cunosc”, a declarat Grigore Prisneac, Șef Adjunct al Direcției Control Fiscal, Serviciul Fiscal de Stat.

Angajații fiscali sunt suspectați că ar fi pretins de la antreprenori sume bănești în schimbul unor facilități. În timpul perchezițiilor, procurorii au ridicat mai multe acte, calculatoare și dispozitive cu informații. Potrivit procurorilor, de la începutul anului trecut și până astăzi, suspecții au primit de la agenții economici aproximativ 250 de mii de lei.

„Ei impuneau agenților economici achitarea anumitelor sume pentru a le fi acceptate cererile pentru restituirea TVA-ului. În mod normal aceste cereri sunt acceptate doar în urma efectuării unui control. În lipsa acestui control, inspectorii promiteau să le fie acceptate cererile”, a spus Anastasia Mihalceanu, purtător de cuvânt al Procuraturii Anticorupție.

Potrivit ultimelor informații de la Procuratura Anticorupție, ceilalți angajați de la FISC și omul de afaceri sunt cercetați în stare de libertate, iar un fost angajat a dat bir cu fugiții, fiind căutat acum de oamenii legii. Dacă vor fi recunoscuți vinovat, inspectorii riscă până la 10 ani de pușcărie cu amendă de până la patru sute de mii de lei.