Cât i-a costat pe ruși organizarea Cupei Mondiale? „Notele de plată” sunt deja împărțite cetățenilor de rând

image-2015-07-25-20320240-70-cupa-mondiala-rusia-2018
13 iulie 2018, ora 12:20

În toată această perioadă, ruşii s-au concentrat pe fotbal care şi-a egalat cea mai bună performanţă. Odată ce Campionatul Mondial se va încheia, cetăţenii Rusiei se vor întoarce la ale lor. Nimeni nu se aşteaptă ca economia Rusiei să înregistreze anul acesta o creştere dinamică. Guvernul şi-a revizuit în scădere prognozele, de la o creştere de 2,2% la 1,9 la sută. Unul dintre motivele acestei situaţii ar putea fi decizia de a creşte valoarea taxei pe valoare adăugată (TVA), după cum remarcă Deutsche Welle.

Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a aprobat deja în primă lectura creşterea TVA de la 18 la 20%, începând cu 1 ianuarie anul viitor. Ministerul pentru Dezvoltare Economică a recunoscut că această măsură va accelera, între altele, inflaţia. Dar estima că această majorare a TVA va aduce, numai anul viitor, un plus la bugetul statului de aproape 8 miliarde şi jumătate de euro. Coincidenţă sau nu, însă aproximativ 9,2 miliarde de euro a cheltuit Rusia pentru organizarea Cupei Mondiale , potrivit statisticilor oficiale.

Recent, chiar pe durata desfăşurării Cupei Mondiale, Guvernul a anunţat că ia în calcul creşterea vârstei de pensionare: de la 60 la 65 de ani în cazul bărbaţilor şi de la 55 la 63 de ani în cazul femeilor. Proiectul oferă puţine detalii deocamdată, tot ce se ştie e că această creştere a vârstei la care cetăţenii ruşi se pot retrage din activitate va fi făcută în etape: până în 2028 în cazul bărbaţilor şi până în 2034 în cazul femeilor. Apărătorii acestei reforme susţin că statul va încasa astfel mai mulţi bani din taxarea muncii, dar o bună parte din aceştia va fi folosită pentru creşteri de pensii.

Posibil ca reformele în domeniul pensiilor şi în cazul TVA să fi fost implementate chiar dacă Rusia nu ar fi găzduit Cupa Mondială. Dar cetăţenii plătesc deja taxe mai mari pentru alte servicii. De exemplu, costul pentru eliberarea unui paşaport era de 50 de euro. Acum a urcat la 70 de euro.

De asemenea, taxa pentru permisul de conducere era 30 de euro. A crescut la 40 de euro. Situaţia economică a ţării a început să se stabilizeze după recesiunea din 2014, dar previziunile de creştere pentru anii următori sunt limitate. Iar reformele implementate doar pe cârca cetăţenilor s-ar putea să nu dea roade.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente