/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Republica Moldova, vizată într-o mare anchetă Europol

missing
13 iulie 2018, ora 12:01

În acest an, Europol și Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) au descoperit 180 de stocuri suspecte de pesticide, transportate din China în UE, scrie politico.eu. În urma acestei operațiuni, denumită „Toporul argintiu”, au fost confiscate circa 360 de tone de material contrafăcut. Această cantitate este suficientă pentru a pulveriza aproximativ 48 de mii de kilometri pătrați de pământ, un spațiu echivalent cu întreaga Uniune Europeană, potrivit datelor Europol.

„Produsele substandard sunt introduse pe piață alături de substanțe chimice sau ingrediente active care au fost interzise din motive de sănătate umană în UE”, a relatat Chris Vansteenkiste, șeful unității de crimă a proprietății intelectuale din cadrul Europol.

Wil van Gemert, directorul executiv adjunct al operațiunilor Europol, a declarat că suma mărfurilor confiscate de la ultima operațiune a înregistrat cel mai mare volum de substanțe periculoase până în prezent. „Complexitatea și amploarea acestei fraude demonstrează că cooperarea trebuie să aibă loc peste granițe cu o abordare multi-agenție”, a mai spus el.

În unele cazuri, fermierii săraci din așa țări ca România, Ucraina sau Serbia, fiind atrași de prețuri mici, au cumpărat marfa contrafăcută de la aceste grupări ilegale. Asociația Europeană pentru Protecția Culturilor, care reprezintă companii mari de pesticide precum Bayer și DowDupont, a declarat că produsele sunt necalitative și pot duce la pierderea întregii recolte a agricultorilor.

Autoritățile reponsabile declară că nu se opresc doar la confiscări, aceștia promit arestarea vinovaților.

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram