Paul Ryan a vorbit deschis despre faptul că Rusia se implică în alegerile desfășurate în alte țări: „Să fie foarte clar, așa cum toată lumea știe: Rusia s-a amestecat în alegerile noastre, și nu doar în alegerile noastre, ci o fac în întreaga lume, au făcut-o în Franța, au făcut-o în Moldova”.
El, de asemenea, s-a arătat nemulțumit de această politică a Rusiei și spune că cei responsabili trebuie să fie pedepsiți, amintind de posibilitatea apariției a unor noi sancțiuni. „Rusia încearcă sa submineze democrația în sine, să delegitimizeze democrația, astfel încât, din anumite motive, să poată arăta bine prin comparație”, spune Ryan precizând că acesta ar fi unul dintre motivele care ar sta în spatele acțiunilor dirijate de Kremlin.
Amintim că, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc după întrevederea dintre președinții SUA și Rusia, Trump a refuzat să aprobe evaluarea comunității de informații americane precum că Rusia a intervenit în alegerile din 2016. Trump a primit, de asemenea, reproșuri de la comisia specială de investigație a lui Robert Mueller privind implicarea în alegeri, afirmând că ancheta era o „vânătoare de vrăjitoare”.