Guvernul Filip a aprobat în şedinţa din 18 iulie, decizia de inițiere a negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, până la 25 iunie 2022.

Potrivit Mold-Street, extinderea datei finale de disponibilitate a mijloacelor financiare este dictată de tergiversarea lucrărilor de reabilitare a unor drumuri naționale și a sumei restante neasimilate din proiectele finanţate de BEI, de aproximativ 100 milioane de euro.

„Extinderea are drept scop facilitarea disponibilității mijloacelor financiare necesare pentru a finanța lucrările de reabilitare, serviciile de consultanță în supervizarea lucrărilor și implementarea proiectului. Acest lucru se va realiza, în mod special, pentru reabilitarea drumurilor R16 Bălți – Fălești – Sculeni – Ungheni și M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, sectorul Porumbrei – Cimișlia și drumul de ocolire al orașului Comrat”, a explicat Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

De notat că au trecut deja cinci ani de la semnarea la Luxembourg pe 25 iunie 2013 a contractului de finanțare dintre Republica Moldova şi BEI, pentru reabilitarea drumurilor din Republica Moldova, dar nici unul nu a fost dus până la capăt.

Aşa că autorităţile vor trebui să depună eforturi considerabile pentru a nu pierde finanţarea din partea BEI, care este în condiţii destul de avantajaose.

De exemplu, lucrările de reabilitare a drumului național R16 Bălți – Fălești – Sculeni, sunt realizate de compania italiană Impresa Pizzarotti & C S.p.A în asociere cu o firmă bulgară şi urmau a fi finalizate un an în urmă, dar până în martie 2018 au înregistrat un progres de doar 25% din total.

Aşa că firma risca să piardă contractul de 50 de milioane de euro. Anterior compania Impresa Pizzarotti & C S.p.A a invocat mai multe probleme în realizarea lucrărilor. De notat că atât autoritățile, cât și companiile preferă să rezolve în culise problemele iscate.

În schimb reabilitarea drumului M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România a început încă în anul 2012, dar aşa şi nu a fost finalizată. Anul trecut Administraţia de Stat a Drumurilor a fost nevoită să rezilieze contractul cu firma SC Pa&Co International SRL, controlată de miliardarul român Costel Cășuneanu, unul din „regii asfaltului” din România.

O situaţie similară şi în cazul drumului de ocolire al orașului Comrat, care de cinci ani se construieşte pe hârtie.