Un moldovean, în vârstă de 29 de ani, condamnat pentru furt în Italia, a cerut autorităților să se întoarcă în celula sa și să fie închis înapoi în penitenciar, din cauză că nu a putut suporta temperaturile înalte de vară, scrie bani.md. Astfel, el va rămâne închis în închisoare până la sfârșitul verii.

Tânărul, în vârstă de 29 de ani, ar fi fost eliberat la începutul acestei luni și a fost plasat în arest la domiciliu. Joia trecută, în jurul orei 3 noaptea, moldoveanul s-a arătat la intrarea în penitenciarul din Vicenza și a cerut permisiunea să se întoarcă: „Vă rog, lăsați-mă să intru. Acasă este prea cald”, a spus bărbatul.

Bărbatul a invocat și o relație complicată pe care o are cu partenera sa, motiv pentru care a preferat să stea în celulă, și nu acasă. În cele din urmă, administrația penitenciarului a decis să-i accepte cererea, astfel, moldoveanul va rămâne în închisoare până la sfârșitul verii.