În ultimii 12 ani numărul studenților s-a redus de două ori, de la maxima de 128 mii în anul de studii 2006/07 s-a ajuns la numărul de 63 mii de studenți în anul de studii 2018/19. În opinia expertului economic, Veaceslav Ioniță, această reducere este cauzată de două grupe de factori: pozitivi și negativi.

Astfel, potrivit lui Ioniță, la reducerea cu 2/3 a numărului de studenți (42-45 mii de persoane) au contribuit evoluțiile demografice, scăderea natalității și emigrația. „Toate acestea au dus la reducerea numărului de copii cu peste 130 mii de persoane. Respectiv lipsa copiilor a dus la deficitul de studenți”, spune expertul.

Potrivit lui, factorii pozitivi, adică îmbunătățirea procesului de examinare la bacalaureat și trecerea la învățământul universitar de două nivele, au contribuit cu 1/3 la reducerea numărului de studenți (20-23 mii de persoane). „Chiar dacă datorită acestor factori numărul de studenți s-a redus esențial, aceștia sunt considerați pozitivi, întrucât au creat două filtre administrative, care înlocuiesc lipsa totală de filtre de selecție din universități”, afirmă Ioniță.

Primul factor a redus cu circa 5 mii numărul de studenți, fiindcă anterior universitățile în goana după contracte au eliminat orice filtru de admitere și la universitate erau primiți absolut toți, iar odată ce exemenul de maturitate este mai strict, acesta a devenit un fel de barieră pentru cei care vor ajunge ulterior în universătăți.

Trecerea la sistemul universitar de două trepte a rezolvat o altă problemă a învățământului superior: rata de promovare. Universitățile în dorința de a nu pierde contractele de studii, aveau o rată de promovare a studenților care ajungea la 100%, indiferent dacă stundenții frecventau sau nu. Datorită acestor modificări, doar 30-40% dintre studenții care finalizează primul ciclu de studii, urmează conșient, ciclul al doilea.

Foto: veaceslavionita.wordpress.com