Willie Wilson, un om de afaceri milionar care candidează la funcţia de primar al oraşului Chicago, a împărţit 300.000 de dolari, cash, la aproximativ 2.000 de persoane, într-o biserică, scrie Mediafax.

Evenimentul a fost organizat de organizaţia non-profit Dr. Willie Wilson Foundation la New Covenant Missionary Baptist Church. O parte din bani – 100.000 de dolari – au fost donaţi de Bruce Rauner, guvernatorul republican al statului Illinois.

Totuşi, Rauner, cunoscut pentru acţiunile lui filantropice, nu s-a aşteptat ca banii să le fie daţi oamenilor în mână, sub formă de numerar, potrivit FOX News. Un purtător de cuvânt al guvernatorului a transmis că respectă gestul lui Wilson, dar că distribuirea de bani în acest mod nu este demnă de un candidat la o funcţie publică.

Şeful de campanie al lui Wilson, F. Scott Winslow, a declarat că donaţiile au fost legale şi că evenimentul respectiv nu a fost unul electoral. Potrivit autorităţilor, nu a fost depusă nicio plângere împotriva candidatului la primărie, iar dacă banii aparţin fundaţiei, Wilson nu a făcut nimic ilegal.