/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Când va avea loc următoarea ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor

missing
26 iulie 2018, ora 08:27

De la condamnarea lui Ilan Șor pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere a trecut mai bine de un an. Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, a emis pe 21 iunie 2017, o hotărâre prin care actualul primar de Orhei a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. În aceeași zi, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar.

Sentința primei instanțe a fost atacată în instanța de apel atât de procuror, cât și de avocații inculpatului și de reprezentantul SA Banca de Economii. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chișinău abia după șase luni, invocându-se traducerea acestuia din română în rusă, iar în februarie a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul. O decizie în acest sens a fost luată de Curtea Supremă de Justiție la cererea lui Ion Pleșca, președintele Curții de Apel Chișinău.

În răspunsul pentru IPN, Curtea de Apel Cahul menționează că dosarul penal în privința lui Ilan Șor a parvenit pentru a fi judecat în ordinea procedurilor de apel de către instanța de apel din Cahul pe 12 februarie 2018. Potrivit datelor din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, cauza penală a fost înregistrată pe 13 februarie. A fost pusă pe rol și până în prezent au avut loc două ședințe. Următoarea ședință este planificată pentru 8 august, ora 11.00. Cauza penală este judecată de un complet de judecători în următoarea componență: Nina Veleva, Evghenii Dvurecenschii și Vitalie Movilă, ultimul fiind și președinte al completului.

Anterior reprezentanții PAS, PPPDA și PLDM declarau că motivele transferării dosarului lui Ilan Șor la Curtea de Apel Cahul nu sunt credibile. Potrivit lor, acest lucru s-a făcut inclusiv pentru ca presa să nu poată ajunge la ședințele de judecată de pe acest caz.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram