/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Transportatorii solicită majorarea tarifelor pentru călătoriile interurbane

01 august 2018, ora 14:01

Solicitat de IPN, directorul executiv al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova, Eugen Daţco, a spus că solicitarea este în conformitate cu decizia Curții Supreme de Justiție de acum cinci ani, care obligase autoritățile să majoreze costul călătoriilor interurbane, după ce fusese date în judecată de către transportatori.

„În țara asta în decurs de cinci ani prețurile foarte mult au crescut la combustibil. Majorarea prețurilor la combustibil majorează cheltuielile transportatorilor”, a spus Eugen Daţco. În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective ministrul economiei a dat indicații să examineze solicitările și să lanseze discuții la subiect pentru a vedea dacă este întemeiată solicitarea.

Directorul executiv al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor spune că ultima dată tariful pentru călătoriile interurbane a fost majorat în 2012, tot cu zece bani per kilometru. În prezent tariful mediu este de 48 de bani per km.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram