Șeful Secției radiologie și imagistică din cadrul Institutului Mamei și Copilului își recunoaște parțial vina în schema de estorcare a banilor de la pacienți, pe care ar fi pus-o la cale împreună cu mai mulți medici, scrie Ziarul de Gardă.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar potrivit purtătorului de cuvânt al CNA, procurorii vor contesta această decizie la Curtea de Apel. În cazul unui subaltern al șefului de secție, instanța a emis un mandat de arest pentru 30 de zile în izolatorul CNA.

În birourile de serviciu ale unor medici din Secția de radiologie și imagistică, dar și în safeul metalic depus la o bancă din Chișinău pe numele șefului secției, au fost găsite în total 1,5 milioane de lei. În caseta bancară au fost găsiţi peste 700 de mii de lei, circa 24 de mii de euro, 1000 de dolari, dar şi articole din aur.

Potrivit CNA, grupul de medici estorca bani de la pacienții care erau supuși investigațiilor fără programare.