/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și alerta ISW. Ucraina a retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Douăzeci de persoane au murit în al doilea accident aviatic din Elveţia de sâmbătă

missing
05 august 2018, ora 17:28

Aeronava vintage era din Al Doilea Război Mondial şi aparţinea companiei aeriene locale JU-Air, care organizează trasee pentru turişti.

Aeronava JU-52 HB-HOT avea la bord 17 pasageri şi trei membri ai echipajului şi zbura pe ruta Locarno-Duebendorf, în apropiere de Zurich.

Compania aeriană a stabilit o linie de urgenţă pentru rudele persoanelor aflate în avion şi a suspendat momentan toate zborurile.

„Echipa JU-Air este întristată de eveniment şi se gândeşte la pasageri, membrii echipajului, familiile şi prietenii victimelor”, au transmis reprezentanţii companiei duminică, printr-un mesaj pe website.

Cauza prăbuşirii nu a fost momentan stabilită.

Un martor ocular a declarat pentru publicaţia locală 20 Minutes că „avionul s-a întors la 180 de grade spre sud şi a căzut ca o piatră”.

Aeronava s-a prăbuşit pe un munte, la o altitudine de aproximativ 2.540 de metri, au transmis reprezentanţii poliţiei.

Cinci elicoptere participă la misiunea amplă de salvare de pe partea vestică a muntelui Piz Segnas, în regiunea Graubuenden, au declarat reprezentanţii poliţiei printr-un mesaj pe Twitter.

Spaţiul aerian din zona accidentului a fost închis de către Biroul Federal de Aviaţie.

Cu câteva ore înainte de accidentul din Alpi, doi copii şi părinţii lor au murit în urma prăbuşirii aeronavei de mici dimensiuni în care se aflau, în regiunea Nidwalden.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram