Șeful statului însoţit de câţiva colegi din PSRM, efectuează o vizită pe sfântul Munte Athos. Potrivit unei postări de pe Facebook, fostul lider PSRM vrea să ajungă în vârful muntelui și distribuie pe pagina sa de socializare la ce etapă a ajuns.

„Prima etapa am reușit …, 1500 m de asupra nivelului marii (cca 3,2 ore – 11 km pe jos) aproape de vârful Sf. Munte Athos. Mergem mai departe, mai avem 1,5 km până în vârf (pânș la 2033 m de asupra nivelului marii)”, a scris Dodon pe pagina sa de facebook distribuind și câteva fotografii.

Amintim că șeful statului este însoțit fratele său Alexandru Dodon, cei doi feciori, deputații Grigore Novac și Petru Corduneanu și alți câțiva socialiști.

Aceasta este a treia vizită a șefului statului pe muntele Athos. Ultima sa vizită a fost în martie 2018, când a mers pentru a participa la evenimentul de creare a organizației internaționale „Prietenii Ortodoxiei” în cadrul căreia deține funcția de co-președinte.