/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

/VIDEO/ Primeau colete cu droguri din Franța și le vindeau la Chișinău. Trei persoane, reținute

missing
14 august 2018, ora 10:22

Timp de trei luni, polițiștii au documentat activitatea ilegală a unui grup criminal, specializat în contrabandă cu stupefiante, și anume a pastilelor de tip Subutex transportate din Franța prin intermediul coletelor. Ulterior au efectuat mai multe percheziții la domiciliile membrilor grupării criminale, cât și reținerea în flagrant al persoanei care a ridicat coletul în care erau camuflate 123 de pastile de tip Subutex ajunse pe cale de contrabandă din Franța.

Oamenii legii au identificat întreaga schemă criminală, pusă la cale de către liderul și organizatorul grupării, care este un cetățean al RM de 26 de ani, originar din raionul Orhei, domiciliat temporar în Franța, unde se află de mai mulți ani. Astfel, din Franța au fost transmise spre comercializare drogurile prin intermediul coletelor și a microbuzelor de rută, în așa fel ca serviciile de la frontiera de stat să nu le poată depista.

O pastilă de tip Subutex era comercializată consumatorilor finali cu prețul de 700 – 900 lei, care era divizată în 6-8 doze. Prețul acestor stupefiante pe piața tenebră a RM este estimată la aproximativ 110 000 lei. Pe lângă droguri, la domiciliul suspecților au fost depistați bani în sumă de 13 500 euro, 450 dolari SUA, 200 lire sterline și 97100 lei, un pistol cu gaze și o armă cu țeavă lisă deținute ilegal.

Pe parcursul documentării cazului, ofițerii de investigație au acumulat probe referitor la încă 4 cazuri de contrabandă, prin care au fost transportate ilegal în Republica Moldova încă 293 de pastile Subutex cu o valoare pe piața tenebră de aproximativ 263000 lei.

La moment, bărbații suspectați sunt arestați pe un termen de 30 de zile și femeia are măsura preventivă arest la domiciliu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram