/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

PAS cere explicații pentru „situația periculoasă” din PMAN

missing
26 august 2018, ora 14:07

„În ziua unor proteste de amploare organizate de cetățeni, autoritățile au aprobat o manifestație cu frigărui, mâncare, scaune și muzică de sărbătoare! Așa ceva nu se poate! Cerem explicații autorităților pentru situația periculoasă pe care o creează! Trebuie sa ieșim cât mai mulți azi în PMAN, să protestăm pașnic, sa le arătăm că nu ne e frică!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina Partidului.

Precizăm că astăzi cu câteva ore înaintea protestului masiv anunțat de Mișcarea de Rezistență Națională ACUM, în centrul capitalei a fost instalată o scenă și amenajate bucătării improvizate, aduse mese, scaune, corturi și produse alimentare. Aceasta în cadrul unui miting, organizat de partidul Șor, deși potrivit primăriei manifestația trebuia să fie organizată de organizația „Salvgardare” , condusă de activista Maia Laguta, și un grup de transportatori împotriva scumpirii carburanților. La începutul evenimentului Laguta și reprezentanții grupului au urcat pe scenă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram