/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Profesorul care a criticat sistemul educațional, alături de Monica Babuc: „A apreciat reformele ministerului”

missing
29 septembrie 2018, ora 10:41

„Am avut ieri o întâlnire și o discuție bună cu profesorul Vasile Tataru (Basil Rimidado). Am încercat să aflu detalii despre dificultățile cu care se confruntă în activitatea sa de pedagog și am ajuns ambii la concluzia că acestea pot fi ușor depășite prin comunicare și buna cunoaștere a politicilor educaționale. Domnul profesor a apreciat reformele pe care le promovăm în educație, inclusiv debirocratizarea sistemului, și a fost plăcut surprins să se familiarizeze cu conținutul Nomenclatorului tipurilor de documentație școlară, care facilitează concentratrea timpului de munca a profesorului pentru munca cu elevii și pefecționarea sa profesională”, a scris Monica Babuc.

Anterior, profesorul a scris pe o rețea socială că directoarea instituției i-ar fi propus să se concedieze benevol. În postarea sa, tânărul dascăl spune că a fost acuzat de o mamă că i-a lovit copilul, acuzații pe care le respinge. Acesta lega evenimente de scrisorea pe care a adresat-o cu o săptămână în urmă ministrului Educației, Monica Babuc, în care a criticat activitatea acesteia.

Săptămâna trecută, Vasile Tătaru s-a plâns Ministrei Educației pe o rețea de socializare de faptul că profesorii sunt nevoiți să lucreze mai mult cu hârtiile decât cu elevii. Acesta a fost susținut de sute de alți profesori, care au semnalat aceeași problemă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram