Polițiștii au fost alertați în dimineața zilei de 26 septembrie, de proprietarul apartamentului în vârstă de 45 ani, din orașul Durlești, care a spus că din locuință au dispărut bunuri materiale.
Potrivit oamenilor legii, suspectul a pătruns în apartament prin spargerea geamului, unde a sustras un televizor de model „Samsung” și mijloace financiare. Bărbatul a cauzat un prejudiciu în valoare de 10 000 lei.
Acțiunile individului au fost surprinse de camerele de supraveghere din blocului de locuit din apropiere.
Ulterior, acesta și-a recunoscut vina. Bănuitul s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni similare.
Tânărul a fost plasat în arest pe un termen de 30 de zile, fiind pornită o cauză penală pentru furt. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.