/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Ce spune Ministerul de Externe despre scrisoarea ambasadoarei R. Moldova în SUA privind protestele din 26 și 27 august

missing
09 octombrie 2018, ora 11:37

Într-un răspuns oferit pentru AGORA, scrisoare este „un sumar al declarațiilor publice exprimate de oficiali/instituții oficiale ale RM, sistematizate și traduse în limba engleză”.

Amintim că, în scrisoare Bălan a scris că deși protestul din 26 august, anunțat cu câteva săptămâni mai înainte, trebuia să fie un protest al diasporei, a fost, de fapt, condus de câteva partide din opoziție: PAS, PPDA și PLDM, ultimul, subliniază Bălan, a fost condus de fostul premier Vlad Filat condamnat pentru corupție și implicarea în așa numitul furt al miliardului.

Bălan mai scrie că în PMAN au fost în jur de 12 mii de persoane, care au fost divizați în două grupuri, unul la protestul organizat de PAS, PLDM și PPDA și la contramanifestația organizată de partidul Șor. Ambasadoarea anunță datele oferite de poliție potrivit cărora, la primul protest au fost 6500 de persoane, iar la cel organizat în susținerea lui Ilan Șor, care acum este investigat pentru implicarea în furtul miliardului, cinci mii.

Potrivit scrisorii lui Bălan, participanții la protestul organizat de PAS, PPDA și PLDM au încercat să provoace tensiuni devenind agresivi față de susținătorii Partidului ȘOR (inclusiv, se menționează în scrisoare, doi europarlamentari), însă poliția a intervenit fără a recurge la forță.

Ea mai spune că protestul PAS, PPDA și PLDM a continuat și a doua zi cu câțiva zeci de oameni care au încercat să blocheze accesul oficialilor la statuia lui Ștefan cel Mare, care era parte a manifestațiilor preconizate pentru celebrarea zilei Independenței. Ea mai spune și despre faptul că protestatarii au fost evacuați de poliție după ce aceștia au refuzat să părăsească locul voluntar. Totodată, Bălan menționează că unii analiști politici, dar nu le dă nume, consideră protestele date drept parte a campaniei electorale pentru alegerile din februarie 2019.

Ulterior ea prezintă și reacțiile lui Candu, Filip și a ambasadorului SUA. Scrisoarea integrală poate fi citită AICI.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram