/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

O terapie genetică „revoluționară” a îmbunătățit vederea câtorva pacienți cu risc de orbire

missing
09 octombrie 2018, ora 08:09

Vederea mai multor pacienţi s-a îmbunătăţit, iar şase dintre aceştia au reuşit să recunoască peste cinci litere în cadrul testelor de vedere.

Pacienții au fost monitorizaţi până la cinci ani. Iar în această perioadă abilităţile vizuale s-au menţinut la un sfert dintre pacienţi care nu au fost trataţi.

Toţi participanţii au fost diagnosticaţi cu o boală moştenită genetic numită coroideremie, care conduce progresiv la cecitate. Boala, care afectează mai mult bărbății, este cauzată de pierderea treptată a celulelor sensibile la lumină ale ochiului.

Fiecărui pacient care a participat la studiul clinic i-a fost vaccinat în spatele ochiului un virus orb purtător al unei gene lipsă.

„Îmbunătăţirea vederii observată în cadrul rezultatelor preliminare s-a menţinut cât timp am monitorizat aceşti pacienţi şi la câţiva dintre cei care au beneficiat de injecţie, în cadrul terapiei genice, în urmă cu peste cinci ani”, a declarat Robert MacLaren de la Spitalul de Oftalmologie Oxford.

Acesta a mai adăugat că studiul clinic a schimbat în mod considerabil viaţa acestora, în care sunt implicaţi peste o sută de pacienţi din nouă ţări europene şi din America de Nord.

Terapia genică este utilizată pentru tratarea afecţiunilor moştenite printr-o tehnică de reparare a ADN-ului. Metoda folosită constă în înlăturarea din corpul pacientului un virus modificat genetic ce are misiunea de a „infecta” organismul.

„Misiunea noastră este de a finanţa cercetarea ce va stopa pierderea vederii şi suntem încântaţi că facem parte din această realizare cu beneficii imense în viitor”, a declarat dr. Neil Ebenezer, director al departamentului de cercetare din cadrul organizaţiei caritabile britanice Fight For Sight.

„Această tehnică ar putea transforma modul în care tratăm bolile şi ar putea avea o largă aplicabilitate în cazul unei game largi de afecţiuni”, a adăugat Ebenezer.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram