/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

PDM vrea ca judecătorii să fie aleși de popor. Parlamentul ar urma să schimbe Constituția

missing
09 octombrie 2018, ora 12:45

„Partidul democrat a pregătit un proiect de hotărâre al Parlamentului care însărcinează Comisia Juridică Imunități și a Parlamentului să elaboreze un proiect de lege de modificare a Constituției care ar permite de azi înainte ca judecătorii să fie aleși de popor. Proiectul de lege elaborat urmează să fie dezbătut pe larg cu societatea civilă cu grupurile interesate și după asta urmează să fie supus votului în Parlament”, a declarat Vladimir Plahotniuc.

El a mai spus că potrivit unei analiza a Executivului, actuala guvernare a făcut mai multe reforme în domeniu decât alte guverne și că acestea au fost convenite cu partenerii externi și au avut menirea ca să întărească independența domeniului justiției. Însă, oricum persistă încă concepția că acest domeniu nu este tocmai independent sau unele grupuri de interese ar interveni în actul Justiției. Astfel, PDM a elaborat proiectul prin care judecătorii să fie aleși de popor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram