/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Ce pedeapsă riscă fostul judecător Oleg Melniciuc trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită

10 octombrie 2018, ora 10:34

Astfel, pe parcursul anchetei penale, procurorii au sesizat mai multe nereguli în procesul de declarare a averilor și intereselor învinuitului. Acesta a omis includerea în declarația de avere pentru anul 2016, a unui venit de 48 000 lei, obținut sub formă de depuneri bănești de la un cetățean, pe cardul său bancar. Pentru a majora neîntemeiat veniturile declarate, a inclus intenționat în aceeași declarație, date incomplete și false privind înstrăinarea unui imobil, indicând o valoare mai mare cu aproximativ 10 000 lei decât îl declarase anterior.

Concomitent, a indicat în declarație, o valoare mai mică de preț, la dobândirea unui automobil de 450 000 de lei, cu scopul încadrării cheltuielilor totale efectuate pe parcursul anului 2016 în limita veniturilor legal declarate, însă prețul real de cumpărare a automobilului a constituit 41 000 euro (echivalentul a 895 555 lei potrivit ratei BNM la data procurării).

În continuare, procurorii au constatat că învinuitul, activând în calitate de judecător, deţinea în proprietate bunuri valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite legal, nefiind posibilă obținerea lor pe cale licită.

Astfel, magistratul și soția sa, deși indicau în declarațiile de avere pentru perioada 2014-2016, venituri totale obținute în mărime de 1 444 958 lei, s-a stabilit că pe parcursul acestei perioade, inclusiv de pe cardurile bancare deținute de soți, au fost efectuate achitări privind procurarea unor bunuri și servicii și retragere de numerar în sumă totală de 2 085 101 lei. Cheltuielile prevalează veniturile cu 640 143 lei, fapt prin care se constată diferența substanțială dintre averea dobândită şi veniturile obținute de către subiectul declarării împreună cu membrii familiei în sensul prevederilor Legii privind declararea averii şi a intereselor personale.

De menționat că, învinuitul nu își recunoaște vina în săvârșirea infracțiunilor incriminate, iar dacă acesta va fi găsit vinovat de fals în declarații, riscă o amendă de la 400 la 600 u.c. sau închisoare de până la 1 an, iar pentru îmbogățire ilicită, acesta riscă o amendă în mărime de la 8000 la 10000 u.c. sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 10 la 15 ani.

În vederea confiscării extinse, procurorii au aplicat sechestre pe bunuri și mijloace financiare ale inculpatului în valoare totală de peste 1 000 000 de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram