/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Doi antreprenori au vrut să deposedeze un om de afaceri străin de peste 66 de mln de lei. Schema pusă la cale de cei doi

missing
12 octombrie 2018, ora 11:31

Potrivit procurorilor, cei doi au pus la cale o schemă prin care urmăreau deposedarea unui businessman străin de o sumă de bani ce depășește suma de 66 milioane lei. Astfel, cei doi antreprenori, dintre care unul era și administrator al afacerii străinului, au încheiat un contract fictiv, antedatându-l cu anul 2006, neînregistrat în evidența contabilă, prin care o parte își asuma efectuarea unui studiu privind potențialul pieții Republicii Moldova și elaborarea propunerilor de înregistrare a produselor farmaceutice la Agenția Medicamentului, iar costul serviciilor prestate s-a fixat la suma de 2 270 659,58 dolari SUA (ceea ce constituie 45 371 184,40 lei).

În continuarea realizării intențiilor sale criminale, folosindu-se de faptul că unul din învinuiți deține simultan funcția de administrator la firma care și-a asumat efectuarea serviciilor menționare, dar și gestionează o companie farmaceutică internațională, cei doi au încheiat un contract de preluare a datoriei (2 270 659,58 dolari SUA), prin care noul debitor devenea compania străină.
În rezultatul încheierii acestor două acte juridice anulabile, administratorul firmei contractante, în scopul ducerii la bun sfârșit a schemei de înșelăciune și însușire a banilor străini, s-a adresat în instanța de judecată în calitate de reclamant, cu o cerere de încasare a pretinsei datorii în sumă de 45 3711 84,40 lei, penalitatea în mărime de 16 333 626,38 lei, dobînda de întârziere de 4 094 594 lei, taxa de stat în mărime de 50 000 lei și cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 200 000 lei, astfel solicitând în total încasarea sumei de 66 049 404,78 lei de la compania străină. În continuare, cei doi autori ai schemei au încheiat o tranzacție de împăcare, semnată de ambii, ceea ce înseamnă recunoașterea datoriei indicate. Drept urmare, instanța de judecată, fiind indusă în eroare, a emis o încheiere prin care a admis cererea și a confirmat tranzacția de împăcare, dispunând astfel încasarea din contul companiei internaționale a sumei contestate
”, se spune în comunicatul Procuraturii Anticorupție.

În consecința acțiunilor ilegale comune ale antreprenorilor, a fost blocat contul bancar al companiei străine şi extrasă suma de 4 147 951,84 lei, în baza unui act executoriu. Drept consecință, a fost sistată activitatea companiei, fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

În urma denunțului proprietarului companiei prejudiciate, cetățean strain, procurorii anticorupție au pus sub învinuire autorii schemei de înșelăciune, aceștia fiind plasați în arest preventiv pe un termen de 30 de zile și au aplicat sechestru pe mijloacele financiare sustrase.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru escrocherie, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram