Iurie Leancă a criticat decizia deputaților PL și PLDM care au refuzat să susțină în lectura a doua proiectul de lege care prevede introducerea sintagmei „integrarea europeană” în Constituție.

„Palma pe care PLDM și PL au dat-o astăzi Integrării Europene, sunt sigur, va fi taxată dur de cetățeni. Din cauza orgoliilor și frustrărilor unor lideri mici, am pierdut o șansă uriașă de a ne asigura de ireversibilitatea parcursului nostru european. Au venit cu atâtea „argumente” pentru a se scuza, încât au uitat că doar drumul nostru european, ce merită a fi consfințit în Constituție, poate să ne ducă spre realizarea acelor idealuri și valori în care credem împreună”, a scris pe pagina sa de facebook Iurie Leancă.

În același timp el afirmă că partidul pe care îl conduce – PPEM a devenit mai angajat ca oricând să apere și să promoveze în continuare europenitatea Republicii Moldova. „Nici un socialist, comunist, liberal sau liberal-democrat nu mai trebuie să aibă șansa să se opună integrării europene”, a mai spus Leancă.

Amintim că, proiectul inițiat de PDM privind modificarea Constituției nu a fost susținut în lectura a doua, pentru el votând doar 54 de deputați. După încheierea votului, președintele Parlamentului a declarat că PDM și PPEM vor iniția un referendum pentru modifica Constituția și s-a arătat convins că cetățenii vor susține modificarea.