Șeful statului a publicat un filmuleț în care arată imagini din clădirea renovată a Președinției și anunță că în curând aceasta va fi deschisă publicului larg. În imagini se arată cum clădirea a fost distrusă în 2009 și la aproape zece ani distanță aceasta a fost reparată din banii oferiți de Turcia.

După aproape zece ani de la tentativa de lovitură de stat, această clădire, clădirea instituției prezidențiale, care este un simbol al statului, al republicii Moldova, în sfârșit este reparată. Mă bucur să constat că acest simbol, de azi înainte va fi un simbol nu doar al statului, dar și al municipiului Chișinău și important că a fost reparat fără bani din bugetul de stat”, a spus Dodon.

În același timp el a anunța că în câteva săptămâni în clădirea se va permite accesul tuturor doritorilor. „Cel puțin o dată în două săptămâni va fi Ziua Ușilor deschise și toți cetățenii R. Moldova, locuitori nu doar ai municipiului Chișinău, dar și ai altor localități vor putea să vină să viziteze instituția prezidențială”, a subliniat șeful statului.

La finalul mesajului său, Dodon a mulțumim Turciei pentru renovarea clădirii.

Menționăm că, Președinția, devastată în timpul protestelor din aprilie,a fost reconstruită de o companie din Turcia, selectată în urma unei licitații, iar lucrările sunt efectuate de muncitori moldoveni. Președintele a spus că statul turc nu a cerut nimic în schimbul banilor pe care îi oferă pentru reparație. În total, lucrările ar putea costa 10 milioane de euro.