Forfotă mare în centrul Chișinăului. Sute de oameni sunt aduși cu autocarele și microbuzele din raioanele țării pentru a participa la adunarea Partidului Democrat, care are loc astăzi în Piața Marii Adunări Naționale.

Pentru eveniment a fost restricționată circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare de la rondul din apropierea Universității Pedagogice „Ion Creangă” până la strada Negruzzi.

Amintim că anterior formațiunea politică a anunțat că la eveniment vor fi circa 60 de mii de oameni.