Agenția Proprietății Publice, în calitate de partener public, a anunțat concursul de selectare a partenerului privat pentru implementarea proiectului de parteneriat public-privat „Modernizarea și eficientizarea activității filialelor întreprinderii de stat “Gările şi Stațiile Auto”, scrie Mold-Street.

Potrivit APP durata parteneriatului public-privat este de 25 ani, iar partenerul privat va fi selectat prin concurs public într-o singură etapă, desfășurat conform Regulamentului privind procedurile standard şi condițiile generale de selectare a partenerului privat, aprobat de Guvern pe 4 iulie 2012.

Documentaţia costă 100.000 de lei

Documentația standard poate fi obținută la Agenția Proprietății Publice, contra unei plăți nerambursabile de 100.000 de lei, iar taxa de participare la concurs în mărime de 200.000 de lei, care nu se restituie.

În plus oferta trebuie să fie însoțită de o garanție în valoare de un milion de lei, perioada de valabilitate a căreia va fi egală cu perioada de valabilitate a ofertei, care urmează a fi depusă până pe 12 noiembrie 2018, ora 16:00.

Speră să atragă investiţii de 200 milioane lei

Amintim că două luni în urmă, Ministerul Economiei și Infrastructurii a lansat iniţiativa de concesionare a celor 30 de gări auto aflate în gestiunea întreprinderii de stat “Gările şi Stațiile Auto”, ca să atragă investiții de circa 200 milioane lei în următorii trei ani pentru modernizarea şi eficientizarea activității lor.

Ministerul Economiei susţinea că „beneficiile directe ale statului din implementarea proiectului se vor materializa în venituri la bugetul de stat sub formă de transferuri anuale, estimate la la 250 milioane lei, precum şi taxe şi impozite achitate de partenerul privat, estimate la 300 milioane lei”.

Fostul secretar de stat în ministerul Transporturilor, Oleg Tofilat, expert internațional în politici publice, consideră că această concesiune este o comandă politică. În opinia lui, sunt alte priorități în ceea ce privește transportul rutier decât concesionarea gărilor.

Potrivit IPN, expertul s-a referit la introducerea biletului electronic, liberalizarea accesului la transport rutier, cadrul tarifar, armonizarea legislației, consolidarea capacităților administrative ale Agenției Naționale de Transport Auto. „În locul acestora a apărut această concesiune care nu a fost discutată, nu a fost pregătită”, a declarat Oleg Tofilat.

Proiect aprobat acum şase ani

De notat că proiectul a fost aprobat încă acum şase ani, la prima şedinţă a Consiliului Naţional pentru parteneriatul public-privat. În aceeaşi şedinţă s-a aprobat şi iniţierea concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău.

De notat că întreprinderea de stat „Gările și Stațiile Auto” are un capital de peste 22 milioane lei şi are în subordine 30 filiale (gări şi staţii auto) şi 13 puncte de casă amplasate pe teritoriul republicii.

În 2017 întreprinderea a avut venituri de 55,7 milioane lei, cu 800.000 mai mult ca în 2016. Compania a raportat un profit de 4,57 milioane lei, în scădere cu 1,24 milioane lei.

Veniturile nu sunt suficiente însă pentru a realiza un program de investiţii în modernizarea infastructurii şi dezvoltarea întreprinderii. Cele mai profitabile sunt gările din Chişinău, în timp ce 17 filiale raionale au raportat pierderi.