Bărbatul din Chișinu, depistat de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) că vindea droguri prin intermediul ”WhatsApp”, ”Viber” și ”Telegram”, va compărea în scurt timp în fața magistraților. Procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanța de judecată cauza.

Potrivit acuzatorilor, inculpatul dobândea de la alți membri ai grupului criminal organizat droguri – heroină și amfetamină, împărțindu-le în doze mai mici și preambalându-le în pachețele, după care contacta, prin intermediul programelor electronice ”WhatsApp”, ”Viber”, ”Telegram” persoane dependente de consumul de droguri.

Ulterior, după ce negocia prețul și primea banii în conturile sale bancare virtuale, inculpatul ascundea pachețelele cu droguri în locuri ferite, transmițând consumatorilor, la fel prin intermediul aplicațiilor electronice, informația despre locurile de unde puteau fi ridicate drogurile ascunse.

În cadrul urmăririi penale, oamenii legii au cumpărat de la inculpat mai multe cantități de droguri, iar în rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul dânsului, au fost depistate și ridicate substanțe stupefiante și psihotrope în proporții deosebit de mari.

Pe bunurile mobile și imobile ale inculpatului a fost pus sechestru, în valoare totală de peste 1 milion de lei. Acestea urmează a fi confiscate în folosul statului.

Acțiunile inculpatului sunt investigate și sub aspectul comiterii infracțiunii de spălare de bani.

În caz de condamnare, acuzatul, care se află în arest preventiv, riscă pînă la 15 ani de închisoare.