Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție a fost lansat în cadrul Conferinței Globale a Reședinței și Cetățeniei, care se desfășoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite, se spune într-un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Ministrul Gaburici prezentând avantajele obținerii cetățeniei R. Moldova a menționat posibilitatea de a călători în peste o sută de țări, inclusiv în spațiul Shenghen, țările CSI etc. Acesta a mai precizat că noi avem acces la mai multe piețe de desfacere inclusiv UE, CSI, Turcia cu care avem acorduri bilaterale, iar acum se lucrează și cu China.

Potrivit ministerului, scopul Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție constă în consolidarea percepției și a competitivității Republicii Moldova pe plan internațional, în vederea atragerii investițiilor străine directe în domeniile de dezvoltare strategică stabilite de Guvern. Potrivit programului, un investitor străin va putea obţine cetăţenia Moldovei dacă va aloca minimum 100 de mii de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau cel puţin 250 de mii de euro într-un domeniu strategic de activitate.

În cadrul conferinței internaționale, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că Guvernul a elaborat acest instrument având la bază bunele practici internaționale, totodată Chiril Gaburici a precizat că învingătorul concursului public de atribuire a contractului de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare și promovare internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova este un partener cu o experiență internațională vastă în zeci de țări, se spune într-un comunicat al MEI.