Aproximativ 52 de mii de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare totală de 570.000 RON (2.376.330 lei MDL), marfă ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din România, a fost confiscată de poliția de frontieră Română.

Potrivit unui comunicat de presă, în data de 08 noiembrie, în jurul orei 20.45, polițiștii de frontieră au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Sadoveni, județul Botoșani, un microbuz marca VW, înmatriculat în România, despre care deţineau informaţii că este folosit la transportul de produse din tutun.

„Colegii noștri au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă în acel moment persoanele aflate în microbuz au fugit pe câmpul din apropiere, abandonând mijlocul de transport. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Nici de această dată acestea nu s-au oprit. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră din R. Moldova despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră”, se mai spune în comunicat.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 51.988 de pachete cu ţigări (1.039.760 ţigarete), în valoare totală de aproximativ 570.000 lei (2.376.330 lei MDL).

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, precum şi microbuzul în valoare de 30.225 RON (126008 lei MDL). În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în aria infracţională.