Unii dintre eurodeputați au vorbit despre faptul că Republica Moldova este un stat capturat și că, în comparație cu Georgia, lucrurile în țara noastră sau mai prost. Aceștia au susținut sistarea asistenței macrofinanciare și au spus că Uniunea Europeană (UE) va susține doar proiectele care vin să aducă beneficii directe cetățenilor Republicii Moldova. Tototadă, alți deputați din Parlamentul European au spus în pofida problemelor care există în Moldova, ei nu susțin sistarea asistenței macrofinanciare pentru că, în opinia lor, cel mai important este ca să fie păstrat cursul european al Republicii Moldova.
Petras Auštrevičius, europarlamentar, raportor pe subiectul Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu uniunea Europeană: „Acordul de Asociere nu este unul abstract. Acesta conține un set de obligații juridice și politice și sunt îngrijorat pentru că se constată o depărtare continuă a Moldovei de la standardele democratice europene. Autoritățile Moldovei continuă să ignore recomandările instituțiilor europene. Sunt vizate mai ales recentele modificări la legea electorală. Palamentul European a sesizat că legislația nu trebuie schimbată în funcție de nevoile partidelor politice în anul premergător scrutinului electoral principal. Avizul instituțiilor europene însă nu a fost luat în vedere. Mai mult, ne-au deranjat acțiunile de invalidare a alegerilor primarului de Chișinău și lipsa de transparență în cazul fraudei bancare; cele două rapoarte independete pe acest caz trebuie publicate și responsabilii trebuie trași la răspundere”.
„De asemenea, pachetul de legi privind reformă fiscală dă naștere și altor îngrijorări. Se pare că schema de amnistie fiscală este îndoelnică și lipsită de logică și transparență. Uniunea Europeană nu a avut o altă posibilitate decât să suspende deocamndată asistența macrofinanciară pentru Moldova. Este unica țară căreia i s-au pus condiționalități atât de importante, suspendarea fondurilor de asistență, dar faptele vorbesc de la sine”, a mai declarat Petras Auštrevičius.
Johannes Hahn: „Moldova a făcut ceva progrese din punct de vedere economic, reformă fiscală și restructurare bancară în urma fraudei bancare. UE a oferi asistență pentru aceste reforme. Acord o notă pozitivă relațiilor din ce în ce mai strânse dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Totuși, s-a constatat o violare a statului de drept, mai ales în urma invalidării alegerilor primarului capitalei. Ne-am manifestat îngrijorarea și am cerut să se ia măsuri. De asemenea, să se ia măsuri cu frauda bancară, cu lupta cu corupția la nivel înalt și agigurarea că alegerile parlamentare viitoare vor fi realizate corect și liber. Propun să reducem susținerea și să ne centrăm pe acele elemente care duc la beneficiile directe ale cetățenilor”.
Norica Nicolai: „Sper ca eventuale incidente politice să nu întrerupă parcursul european al acestor țări și să avem un discurs coerent pentru sprijinirea Parteneriatului Estic. Federația Rusă violează integritatea celor două țări (n. r. Moldova și Georgia). Îmi doresc ca alegerile viitoare să aducă la putere forțe politice care să urmărească în continuare parcusul european”.
Rebecca Harms: „Îmi fac mai multe griji în cazul Republicii Moldova, decât în cazul Georgiei. Frauda bancară rămâne fără un autor, nerecunoașterea alegerilor, modificările electorale… în Georgia situația este mult mai bună”.
Andi Cristea: „Stabilitatea Republica Moldova și menținerea ei pe orbita europeană sunt elemente cheie. Cetățenii Republicii Moldova așteaptă de la noi un raport instituțional echilibrat și obiectiv pe Acordul de Asociere, un mesaj din partea grupurilor politice din Parlamentul European și, din păcate, unii dintre colegii mei care fac parte din corul bocitoarelor le oferă un text politizat, parte a unei strategii de comunicare a opoziției de la Chișinău. Știm că lucrurile nu sunt roz în Republica Moldova, dar niciodată pe cetățenii Republicii Moldova nu-i vom lua prizonieri pentru interesele unor grupuri politice înguste”.
Laurențiu Rebega: „S-a trecut o linie roșie odată cu invalidarea alegerilor pentru primarul de Chișinău, o acțiune care nu a primit o explicație nici până azi. Parlamentul European nu paote trece cu vedere acest lucru. În raport se folosește expresia de stat capturat de un grup de oligarhi, după părerea mea, este cu mult mai rău. Nu e vorba numai depsre stat în sine, dar și despre cetățeni care sunt și rămân a fi captivi”.
Monica Macovei: „În ultimii doi ani, Uniunea Europeană a devenit cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, în același timp, Plahotniuc și oligarhii aserviți Moscovei distrug statul de drept și justiția independentă. Moldova este cea mai săracă țară din Europa, dar Plahotniuc și acoliții lui trăiesc în lux. Invalidarea alegerilor lui Andrei Năstase în funcția de primar al Chișinăului, presiunea asupra magistraților, încălcarea drepturilor omului, sunt motive pentru care finanțarea europeană dată Guvernului trebuie să înceteze. Banii trebuie să ajungă la oameni, iar atunci când oamenii ies în stradă și își cer dreptatea, trebuie să știe că noi suntem alături de ei”.
În urma dezbaterilor de ieri, Raportul privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova și a Georgiei cu Uniunea Europeană urmează a fi supus votului astăzi, în Parlamentul European.