Poliția Capitalei s-a autosesizat pe marginea cazului, în care un șofer a admis transportarea într-un număr foarte mare de pasageri. Cazul este documentat de către Poliția Chișinău, care va stabili toate circumstanțele, iar șoferul urmează a fi identificat. Ulterior, acesta va fi tras la răspundere.

Oamenii legii s-au întrunit într-o ședință de lucru, unde au discutat despre problema depășirii numărului de pasageri admis în rutierele care circulă pe străzile capitalei.

De asemenea, angajații de poliție, vor efectua verificări inopinate, a microbuzelor de rută a căror număr depășește numărul de locuri prevăzut prin caracteristica tehnică a vehicolului.

Aceste controale fiind pentru a sporiri siguranței călătorilor.

Amintim că, marți, 13 noiembrie, pe rețelele de socializare a apărut un video în care un șofer și-a ticsit microbuzul cu pasageri. Mai în glumă, mai în serios, ultimul călător care urma să se urce în microbuz a luat o doamnă în brațe, doar pentru a încăpea și acesta în transport.